Voinţa noastră şi voia lui Dumnezeu

Purtarea CruciiAdesea, în viaţa noastră nu se întâmplă cum vrem noi, ci cum îngăduie Dumnezeu.

Observăm lesne aceasta atunci când ne străduim să fim următori lui Hristos pe drumul Crucii. Să fim, adică, fii ai lui Dumnezeu, la tot pasul lepădând voia noastră şi urmând voii Lui. Şi nu ne îndârjim să ne impunem voia proprie asupra Proniei dumnezeieşti.

Dumnezeu, Ziditorul nostru, Care numai El ştie cum ne-a făcut şi de ce ne-a făcut aşa cum ne-a făcut, numai El Singur cunoaşte cele ce sunt cu adevărat spre binele nostru.

Iar binele nostru, dorit nouă de Creatorul nostru, este înveşnicirea noastră în bucuria comuniunii cu El şi întreolaltă. Spre aceasta conduce El viaţa noastră dacă-I îngăduim, tăind voia noastră înaintea voirii Lui.

Numai în scopul acesta, El aduce sau îngăduie în viaţa noastră oameni, situaţii sau întâmplări care stânjenesc gândul nostru omenesc, nu ne cruţă orgoliul şi se împotrivesc raţiunii noastre care se vrea suverană peste inima care tânjeşte să-L aibă tainic locuitor în ea – pe Hristos.

Dacă am putea noi pricepe sensul proniator al tuturor celor ce ni se întâmplă!…

Orgoliul strigă în noi: „vreau cutare!” şi viaţa însăşi ni se împotriveşte frângându-l şi îngenunchind raţiunea care se îndreptăţeşte pe sine în logica strâmbă a gândului discordant cu voia lui Dumnezeu.

Suferim, neîncăpând în propria noastră piele, pe care dorim – o, cât de mult! – s-o schimbăm.

Şi ea trebuie cu adevărat schimbată însă nu în sensul odihnei lumeşti, ci în acela al naşterii noastre de Sus şi al naşterii lui Hristos în peştera strâmtă şi întunecată a eu-lui nostru orgolios, care tânjeşte fără să ştie după smerenia ieslei purtătoare de Dumnezeu.

Chinul omului al cărui orgoliu se frânge sub potrivniciile vieţii şi a cărui voinţă se îndoaie în eşecul ei repetat de a se impune – este chinul naşterii lui în Hristos.

Dacă ne-am raporta mereu la El, Cel Ce S-a răstignit pentru noi din iubirea Lui dumnezeiască pentru făptura Sa, durerile naşterii noastre s-ar îndulci de adierea Duhului Sfânt. Şi, după cum mărturiseşte Părintele Rafail Noica, am afla uimiţi că voia lui Dumnezeu era chiar voia noastră. Iar în aceasta am afla sensul adevărat al libertăţii umane ca dar divin: izbăvirea de tirania ţărânii din noi nu prin anularea trupului nostru, ci prin înduhovnicirea lui.

În ascultarea sa de duhovnic, omul îşi află odihna, pentru că în aceasta se regăseşte pe sine însuşi.

Dăruieşte-ne nouă, Doamne, duhovnicul potrivit şi odihna ascultării de Tine prin ascultarea cuvântului său.

Reclame

Tag-uri:, , , , , , , ,

Un gând despre „Voinţa noastră şi voia lui Dumnezeu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: