Intrând în grădina inimii mele

grădinaMă ajung anii din urmă şi-mi îngreunează mereu sarcina trupului şi aşa îndărătnic şi mult prea vârtos.

Mă împovărează şi neputinţele bolii, şi efectele secundare ale medicamentelor pe care le iau de mult  timp.

Dar: slavă Domnului pentru toate! Ştie El pentru ce le îngăduie pe toate acestea în viaţa mea.

Uzura trupului meu se arată şi în împuţiarea vederii lui.

Am constatat asta încă o dată azi-dimineaţă, când, ieşind în curte, am zărit tot felul de gângănii umblând – mai la lumină sau mai în ascuns! – pe pământul ars de secetă.

În rondul de trandafiri, se desfăcuse un boboc pe jumătate ronţăit de o lăcustă.

În ungherul cu cactuşi, minusculi păienjeni (pe care nu-i mai deosebeam, din pricina vederii înceţoşate) îşi ţesuseră des pânza pe deasupra florilor lor, sufocându-i.

Pe pământul uscat, se târau câţiva viermi cameleonici, pe care, din pricina acestei caracteristici a lor – că iau culoarea spaţiului pe care îl ocupă – abia i-am desluşit în locurile unde-mi păruse că pământul mişună şerpuind în linii de un gri prăfuit.

Lăcusta, am invitat-o într-un buruieniş sălbatic, departe de casa mea. Am condus-o până acolo, oferindu-i, compensatoriu, o masă bogată în lăstărişul unde-am lăsat-o, nădăjduind să nu mai râvnească la floarea trandafirilor mei.

Viermii cameleonici, i-am dus în adâncul aceluiaşi lăstăriş. Ca să nu îi mâhnesc despărţindu-i de lăcusta flămândă de fumuseţea florii de trandafir.

Păienjenişul, l-am îndepărtat de pe cactuşi, redându-le acestor copii ai soarelui libertatea de a respira nestingherit. Cel puţin până când minusculii meşteri intruzivi se vor întoarce de unde i-am alungat. Dacă n-am să fiu vigilentă ei se vor întoarce curând.

Toţi aceşti musafiri nepoftiţi se vor întoarce dacă nu-mi păzesc bine grădina de flori…

Şi mă întreb: de câte ori n-am neglijat eu grădina inimii mele şi nu am păzit-o cum se cădea?

De câte ori lăcustele răutăţilor de tot felul nu au stricat frumuseţea trandafirilor ei?

De câte ori viermii ascunselor patimi n-au mişunat în pământul ei însetat?

De câte ori păienjenişul gândurilor netrebnice n-a sufocat dorul de viaţă din ea?

Şi, mai ales: de câte ori voi fi lucrat eu atent ţarina ei, de câte ori voi fi adăpat-o cu ploaia lacrimei, de câte ori voi fi păzit eu sămânţa pe care o semănaseşi în ea, de câte ori voi fi plivit florile de buruiana grijii lumeşti, de câte ori voi fi îndepărtat eu din ea dăunătorii patimilor care-i sluţeau frumuseţea asemănării cu chipul ce i l-ai dat?…

Grădina din curtea casei, am curăţat-o, dar cu grădina din inima mea – ce-am să fac?

Prea mult buruieniş, prea multe lăcuste şi viermi, şi păienjeniş!

Vino Tu, Doamne, Grădinar iscusit, şi curăţă inima mea!

Adap-o cu apa vie cu care ai ostoit setea Samarinencii!

Desţeleneşte pământul ei nelucrat!

Grijeşte sămânţa pe care ai semănat-o, răsari-o Tu la Lumină, din ţarina inimii seci şi-o udă Tu cu ploaia lacrimei Tale, din care dă-mi o fărâmă şi mie, să pot plânge şi eu!

Revarsă soarele dreptăţii Tale peste lujerii firavi ai florilor ei! şi-i întăreşte, călindu-i în focul dragostei care eşti…

Înfloreşte-mi, Iisuse, Tu Însuţi grădina şi frumuseţea ei, o păzeşte nemaistricată de dăunători! Fă din ea Ghetsimani – în care Te roagă, plecându-Ţi smerit genunchii în pieptul meu…

Tag-uri:

3 gânduri despre „Intrând în grădina inimii mele

  1. gabrielamihaitadavid 10 iunie 2013 la 18:18 Reply

    …. desi nu v-am vazut niciodata , mi-e dor de dvs. … 🙂 ca de o sora !
    va imbratisez cu toata dragostea mea ! Doamne ajuta !

    • Dianora Ioana 11 iunie 2013 la 3:02 Reply

      Sărut mânuţele.

      Te îmbrăţişez şi eu cu mult drag.

      Şi te rog să nu-mi mai spui „dumneavoastră”. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: