(Sursa imaginii: aici)
Nu pot să tac.
Nu cumva, tăcând eu, să oblig pietrele să mărturisească.
Nu ştiu ce finalitate va avea, în lumea aceasta, strigătul meu. Dar ştiu că Dumnezeu îl va primi şi El l-a şi primit, ca pe o jertfă de iubire şi nu-mi va lăsa durerea fără dumneziescul Său răspuns, pe care eu nu-l cer aici şi acum, ci acolo şi atunci când El va socoti să mi-l dea.
Eu ştiu că nu sunt mai mult decât un fir de nisip, care nici el nu-i al lui, ci tot al Creatorului său; dar mai ştiu că Ziditorul meu, înaintea Căruia nicio vrabie nu cade fără ştirea Lui şi Care a zis: „Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.” (Ioan 13: 34) – Acesta nu va trece cu vederea durerea inimii mele şi nu va lepăda cererea mea.
Dianora Ioana 