Un strigăt din humă

un strigat din huma

Iartă-ne, Doamne! Iartă-ne, Doamne! Iartă-ne, Doamne!

Ajută-ne, Doamne, ajută-ne, Doamne, ajută-ne, Doamne!…

Că suntem neputincioși în fața pământului care ne copleșește.

Ridică frunțile noastre din greul țărânii și le îngenunchează la poala Crucii Tale.

În ochii noștri, picură lacrima Maicii Tale și durerea ei la pătimirea morții Tale ascunde-ne-o-n inimă sfâșietor, ca pe-o putere înțelegătoare, biruitoare…

Ruga ei, așaz-o fierbinte în inima noastră. Apoi, rupe-o din noi ca pe însăși suflarea noastră, rupe-o necontenit, fără s-o smulgi din rădăcină; rupe-o din noi ca pe o flacără-vâlvătaie pe care Tu s-o primești jertfă curată. Nu pentru pământul din noi, Doamne, nu pentru pământul din noi, ci pentru arderea nemistuită a Maicii Tale.

Continuă lectura

Credem, Doamne! Ajută necredinței noastre!

Vindecarea fiului lunaticImagine: Gabriela Mihăiță David

Noi, cei de azi, ne putem regăsi în durerea tatălui copilului lunatic (Marcu 9: 1-32). În inima lui de fiu al lui Dumnezeu, dar și de părinte al unui fiu demonizat; în deznădejdea lui în fața unei situații cu neputință de rezolvat prin puterile omenești; în nădejdea lui izvorâtă, paradoxal, tocmai din deznădejdea lui la limita rezistenței; în fărâma de credință care l-a adus înaintea lui Iisus, țâșnind năvalnic dintr-un adânc de necredință; în strigătul lui înlăcrimat și de o francă sinceritate: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9: 24)…

După episodul Schimbării la Față, când Dumnezeu-Tatăl dă Însuși mărturie despre dumnezeirea lui Iisus „Acesta este Fiul Meu Cel iubit” și cere ucenicilor care se aflau de față: „pe Acesta să-L ascultați!” (Marcu 9: 7) , întorcându-se la ceilalți ucenici, îi află înconjurați de mulțime „și pe cărturari, sfădindu-se între ei” (Marcu 9: 14).

Continuă lectura

De ce plângi, copile?…

baby cryingSursa imaginii: aici

– De ce plângi, copile?

– M-am rănit și mă doare…

– Ai cazut?

Copilul nu îmi răspunde.

– Poate că te-a lovit cineva… încerc eu să aflu ce s-a-ntâmplat.

– Am căzut… când m-a lovit cineva…

Continuă lectura

Despre despărţirile dintre noi

Bogdan Aurelian Panait, Scurta despartire

Sursa imaginii: aici

Unii oameni nu rămân pentru totdeauna lângă noi.

Uneori, ei nu rămân lângă noi decât pentru un timp foarte scurt – ca o fulgerarea în lumina căreia nici n-am apucat să ne dezmeticim bine şi să-nţelegem cum, prin ei,  ne-a cercetat Dumnezeu.

Căci Dumnezeu, Cel Care prilejuieşte întâlnirile dintre noi ca pe un dar al Său către noi, tot El îngăduie despărţirile noastre şi, nu arareori, El Însuşi le hotărăşte.

Despărţirile, nu – dezbinările!

Continuă lectura

Despre deasa împărtăşire a credincioşilor

Iisus-Hristos-euharistic

Referitor la frecvenţa împărtăşirii credincioşilor cu Trupul şi cu Sângele Domnului, am întâlnit uneori temerea că împărtăşirea „prea” deasă riscă să ducă la „obişnuinţa” omului cu aceasta, la intrarea lui pe tărâmul rutinei privitor la unirea sa cu Dumnzeu.

Dacă omul duce o viaţă în bună rânduială, în frică şi în dragoste de Dumnezeu şi de oameni, neavând el păcate opritoare de la apropierea sa de Sfântul Potir – se face temerea aceasta străină piedică şi poticnire în calea unirii lui cu Hristos? Iar acolo unde ea se face o astfel de piedică, pe ce poruncă dumnezeiască se întemeiază ori pe care temei canonic se ridică ea?[1]

Înţeleg eu cu mintea mea că această atitudine se vrea a fi preventivă faţă de o eventuală „banalizare” (ca şi cum aceasta ar fi cu putinţă!) a Sfintelor şi Înfricoşătoarelor Taine ale lui Hristos.

Continuă lectura

Despărţirea credincioşilor de Hristos – o erezie desăvârşită şi o formă de antihrism!

communion_of_the_apostlesCine hotărăşte când, în ce condiţii, cât de frecvent se poate împărtăşi un credincios?

Răspunsul este unul singur: Duhovnicul şi numai duhovnicul său hotărăşte, în Sfânta Taină a Spovedaniei!

Ceea ce hotărăşte duhovnicul în scaunul spovedaniei, nu poate nimeni desfiinţa, nici chiar arhiereu de ar fi, fără a căuta să desfiinţeze însuşi cuvântul lui Dumnezeu, de vreme ce chiar Domnul Iisus Hristos, mai înainte de Înălţarea Sa, a hotărât: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (In. 20; 22-23) şi tot El a instituit: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. (…) Beţi dintru acesta toţi, că acesta este sângele Meu, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.” (Mt. 26; 26, 28). Nu a zis Domnul: „doar pentru voi”, ci: „pentru mulţi se varsă…” şi zicând „pentru mulţi”, a zis: pentru toţi cei ce cred drept în Dumnezeu. Iar a crede drept nu este a „crede” în manieră ecumenistă, ci în conformitate cu învăţătura neschimbată întru nimic a Domnului nostru Iisus Hristos.

Continuă lectura

Un Stareţ nepreţuit: Sfântul Arhimandrit Sofronie Saharov

Sf Sofronie Saharov

Sursa imaginii: Gabriela Mihăiţă David

Pentru cine iubeşte pe Dumnezeu şi este preocupat de viaţa duhovnicească, Fericitul, Cuviosul, Sfântul Arhimadrit Sofronie Saharov este un minunat povăţuitor spiritual, un nepreţuit Stareţ, un Bătrân pogorât din filele Patericului, spre cuvânt de folos şi puternică ajutorare a  nevoitorilor de azi.

Cărţile sale oferă răspunsuri la toate problemele de ordin duhovnicesc. De la vederea păcatului propriu, lupta cu patimile şi curăţirea de ele, la vederea Luminii Necreate şi experierea lui Dumnezeu, acest minunat nevăzut Stareţ povăţuieşte sufletul credinciosului pe drumul abrupt şi primejdios, dar, în acelaşi timp, fascinant, al urmării lui Hristos – de la hotărârea dintâi a omului şi prima revărsare de har asupra lui (care urneşte cu putere duhul mai înainte inert), trecând prin înfricoşătoarea şi greu de îndurat părăsire de Dumnezeu, până la înfierea omului de către Dumnezeu Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt.

Continuă lectura

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate

Sfantul inchisorilor„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.” (Matei 5; 10)

Ne-am întristat omeneşte.

Dar pentru ce să întârziem în întristare, când ne-a dat Dumnezeu nădejdea bucuriei cereşti, zicând: „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri” (Matei 5; 12)?

Ce pot oamenii să-I adauge ori să-I scadă lui Dumnezeu?

Ce pot oamenii să adauge ori să scadă Sfinţilor, care-s Prietenii lui Dumnezeu?

Sfântul Valeriu Gafencu străluceşte în ceata Martirilor cu lumina sfinţeniei cu care l-a proslăvit Dumnezeu. Pe aceasta, niciun gest omenesc, oricum ar fi el, nu o poate întina cu ceva.

Continuă lectura

Cu noi, este Dumnezeu

Parintele JustinHristos S-a înălţat!

Şi a deschis cale înalţării întru Sine tuturor celor ce Îl iubesc pe El, după cuvântul Său, care zice: „Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.” (Ioan 12; 26).

Părintele Justin a fost unul dintre cei mai osârduitori slujitori ai Domnului. Nu numai un cuvios prin nevoinţele numai de Dumnezeu cunoscute. Nu numai un neobosit mărturisitor, după cum bine ştim. Ci  – un mucenic în cel mai autentic înţeles al cuvântului. Un pătimitor pentru Hristos nu doar în închisorile comuniste, dar şi în temniţa lumii căzute, care urăşte pe cei ce nu sunt din ea (Ioan 15; 19) şi, nu în ultimul rând, în închisoarea trupului tot mai neputincios.

Continuă lectura

%d blogeri au apreciat asta: